Alexandru Dimitriu

Alexandru Dimitriu

Alexandru Dimitriu este avocat cu studii economice, doctor în drept și cadru universitar al Facultății de Drept din cadrul Universității București.
Își dorește ca administrația publică locală să fie caracterizată prin bun-simț, empatie și profesionalism.
Alexandru este în primul rând un cetățean al sectorului 5, născut în București și care în urmă cu trei ani a simțit pentru prima oară că viața nu este doar despre familie și prietenii apropiați. Viața este și despre vecini. De exemplu, despre Andrei de la etajul 1, gata să te ajute cu orice problemă, despre persoanele pe care le întâlnești în parc, în trafic sau la magazinul din colț, unde doamna Mariana îl întâmpină cu un zâmbet larg și îi spune care sunt cele mai proaspete legume. Viața este despre noi toți, cu bune și rele, cu tristețe și fericire, cu realizări și eșecuri. Viața nu este perfectă pe niciun plan, însă e în puterile noastre să o facem mai bună, mai fericită, mai plină de reușite.
Este imposibil să trăiești fericit dacă în jurul tău oamenii sunt triști și neîmpliniți. În fiecare dimineață când iese din bloc, Alexandru îi întâlnește pe vecinii de lângă el, care trăiesc de pe o zi pe alta într-un imobil abandonat și pentru care, din păcate, autoritățile nu au făcut nimic ca să-i ajute să iasă din sărăcie. Mărturisește că cel mai dezolant este, însă, când îi aude pe doi clienți fideli ai aprozarului de lângă biserică spunând de fiecare dată același lucru: că nu avem nicio șansă să vedem sectorul nostru dezvoltat, indiferent cine e la putere. Lipsa oricărei speranțe clatină umanitatea din noi și ne îndepărtează iremediabil de șansa de a fi fericiți.
În ultimii 17 ani Alexandru și-a clădit cariera acumulând o experiență vastă și învățând din toate locurile de muncă pe care le-a avut: magazioner, agent de vânzări, redactor de cărți, avocat, cadru didactic sau chiar ca voluntar în timpul liceului. Acum își dorește ca toată această experiență să fie pusă în slujba sectorului 5 și a cetățenilor săi.
Este momentul ca, în sfârșit, cetățeni ai sectorului nostru să fie implicați în administrația publică locală. Bunul simț și empatia trebuie să fie dominante în Consiliul Local, iar singura preocupare a consilierilor și a funcționarilor publici să fie aceea de a face viața mai bună cetățenilor și a le aduce bunăstarea de care au cu adevărat nevoie. E vremea pentru o administrație locală #pebune, în care profesioniștii să propună programele și politicile publice adecvate pentru cetățean.
E timpul ca OAMENII BUNI să conducă Sectorul 5!
Eugen Cosmin Badea

Eugen Cosmin Badea

Laurențiu Lambrinoc

Laurențiu Lambrinoc

Radu Zlatianu

Radu Zlatianu

Constantin Haită

Constantin Haită